A avea o piele fină și catifelată reprezintă dorința reprezentantelor sexului frumos din toate timpurile. Din păcate, nu întotdeauna natura este generoasă atunci când vine vorba despre acest aspect, așa că demnele urmașe ale Evei au găsit soluții în acest sens. De exemplu, folosirea de ceara de epilat este metoda cea mai populară în materie de îndepărtare a părului nedorit de pe suprafața corpului. Rezultatele sunt dintre cele mai bune, efectul este unul de durată, așa că nu este de mirare că avem de-a face cu această preferință.

 

Alege ceara în funcție de zona corporală

 

La prima vedere, nu pare ceva foarte complicat să alegi ceara potrivită pentru a scăpa de părul în exces. Și, potrivit specialiștilor, nici nu ar trebui să fie, din moment ce ești bine informată despre acest produs. Cu toate acestea, cele mai multe dintre Eve care aleg să se epileze cu ceară acasă, greșesc grav. În primul rând, nu știu că acest produs trebuie ales în funcție de zona corporală pe care urmează să o epilezi. Prin urmare, avem și noi câteva recomandări pentru tine în acest sens.

 

Granule, roll on, discuri sau benzi?

 

Una dintre cele mai populare alegeri ale celor care se epilează cu ceară acasă este cea tip roll on. Se găsește de obicei în rezerve, pe care trebuie doar mai apoi să le pui în încălzitor. Este atât de versatilă încât se potrivește pentru aproape toate regiunile corpului, și în același timp este recunoscută pentru faptul că nu irită pielea, oferindu-i în același timp și hidratarea de care are nevoie.

Ceara de tip granule mai este recunoscută și sub numele de ceara elastica, are drept avantaj faptul că este refolosibilă. Se găsește la vânzare în pungi de un anumit gramaj, iar pentru a o folosi trebuie încălzită într-un dispozitiv special, după care, cu ajutorul unei spatula, o întinzi ușor de piele.

Ceara de epilat sub formă de discuri se folosește pentru îndepărtarea firelor de păr de pe mâini și picioare, fiind reutilizabilă. Este o alegere foarte populară, deoarece se potrivește pentru cam toate tipurile de piele: normală, grasă, sensibilă sau uscată

 

Ceara de unică folosință

 

Totodată, pe rafturile magazinelor vei găsi și ceară de unică folosință, și nu puține sunt reprezentantele sexului frumos care o preferă. De fapt, pentru a fi sinceri până la capăt, majoritatea femeilor care se epilează acasă cu ceară au un mic… ritual. Astfel, pentru zonele mai puțin sensibile optează pentru ceara reutilizabilă, în timp ce pentru celelalte, cum ar fi zona inghinală sau a feței, produsele de unică folosință sunt cele preferate.

 

Cum să ai parte de o ședință de epilat reușită

 

Ceara de epilat este, după cum spuneam ceva mai sus, acel produs pe care cele mai multe femei îl preferă pentru a scăpa de firele de păr în exces. Este o metodă foarte eficientă, cu condiția să o faci în mod corect. În caz contrar, nu ai parte decât de ceva mai multă durere și prea puține rezultate concrete.

Aplicarea stratului de ceară trebuie făcută rapid, în direcția creșterii firelor de păr. Nu aplica fâșia pe suprafețe mari, pentru că nu vei fi foarte rapidă în îndepărtarea completă a acesteia și de aici apar și unele probleme. Apoi, când vine vorba despre smuls, fă-o rapid, cu o singură mișcare, după ce ai lăsat ceara să acționeze 10, maxim 15 secunde.

Înainte de ședința de epilat, pielea trebuie să fie foarte bine uscată. Chiar dacă ai făcut un duș călduț înainte, cu scopul de a deschide porii și a ușura durerea dată de epilarea cu ceară, nu aplica niciodată produsul pe pielea umedă. Dacă simți că nu te poți descurca și singură, nu este nicio problemă, te poți programa oricând la un salon de cosmetică.